Medicii au intrat în alertă încă din noaptea de marţi, în jurul orei 03:00, când au constatat oprirea bătăilor inimii. Ei fac, de mai multe ore, diverse manevre medicale specifice pentru repunerea în funcţiune a inimii, la parametri stabili.
Pacientul a fost conectat la aparate, pentru susţinerea funcţiilor cardiace şi respiratorii. Medicii sunt rezervaţi în privinţa evoluţiei stării de sănătate a poetului.
Păunescu a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca pe 26 octombire de atunci starea sa de sănătate a fluctuat, iar în prezent este gravă pe fondul unor suferinţe mai vechi. Poetul suferă de insuficienţă cardiacă, renală, hepatică şi respiratorie din cauza diabetului depistat în urmă cu 10-12 ani.
În urmă cu o săptămână Păunescu le-a adresat o scrisoare cititorilor Jurnalului Naţional, în care a vorbit deschis despre problemele sale pricinuite de bolile pe care le-a dobândit în timpul vieţii sale agitate dar s-a şi plâns că nu are bani de medicamente.
"E doar o chestiune de ore, nu mai avem ce să-i facem!"
Surse medicale din Spitalul Floreasca ar fi declarat pentru Evz faptul că starea de sănătate a poetului este atât de gravă încât nu se mai poate face nimic pentru salvarea acestuia.
"E doar o chestiune de ore, nu mai avem ce să-i facem!" ar fi fost declaraţia citată de Evenimentul Zilei a unui doctor care s-a ocupat până în prezent de pacientul Adrian Păunescu.
"O problemă au devenit medicamentele, atât pentru numărul lor în înmulţire, cât şi pentru preţurile lor infernale. Eu suferinţele acestui organism al meu nu le-am făcut ascunzându-mă după soba bunicilor, acasă, ci în bătăliile de zi cu zi pe care le-am dat în ţară. Bolile le-am făcut atunci, medicamentele trebuie să le cumpăr acum. Dar nu mai puterea bănească de a le obţine, la preţuri acceptabile la starea mea financiară de astăzi. În secţia unde sunt eu nu se poate intra. Ceea ce se întâmplă aici e prea grav ca să lase loc circului sau băşcăliei. Noi vorbim dintre viaţă şi moarte. Şi n-avem totdeauna argumente să credem în viaţă şi să refuzăm orice complicitate cu moartea. Personal, n-am crezut că, de pe o stradă pe alta, dintr-o curte în alta, se poate ajunge la un duplex atât de încărcat de semnificaţii contrare: viaţa şi moartea. Şi, mai ales, nu mi-am închipuit că toată această absurditate se va referi la mine. Parcă nu eram eu la numărătoare. Dar mi-a intrat fiscul morţii în casă şi trebuie să-i plătesc tot ce i se cuvine", se jeluia poetul în paginile ziarului.
Adrian Paunescu este un mare poet un fost politician si parintele celui mai grandios si maret spectacol literar-muzical din vremea lui Ceausescu CENACLUL FLACARA
RăspundețiȘtergereCenaclu care era singura ocazie sa evadam din monotonia regimului ceausist,locul unde ascultam muzica buna,locul unde multi artisti s-au lansat sau ia lansat maestrul PAUNESCU...cu vocea lui inconfundabila.
Maestre iti urez sanatate si sa revii printre noi sanatos.