informatii

vineri, 8 octombrie 2010

SUA au lansat avertizarea de posibile atentate în Europa pe baza unei acumulări de informaţii

Un ansamblu tot mai mare de informaţii secrete asupra comploturilor teroriste, adunate în timp, a determinat hotărârea de a lansa alerta", a declarat această sursă, sub acoperirea anonimatului, precizând că planul şi ţintele eventualelor atentate sunt imprecise.
"Oficialii americani şi europeni lucrează dur şi îndeaproape pentru a dejuca orice atentat care ar putea fi organizat", a adăugat el.
Statele Unite au cerut, duminică, americanilor care călătoresc în Europa să fie vigilenţi, în special în locurile publice, iar Japonia a lansat o avertizare similară luni, în timp ce Guvernele europene şi-au crescut vigilenţa faţă de riscul de atentate.
Faptul că Statele Unite au lansat o alertă sugerează că ameninţarea nu este complet virtuală, a apreciat un fost ofiţer CIA, Bruce Riedel.
"În opinia mea, Guvernele europene şi american ştiu ceva, care reprezintă mai mult decât simple supoziţii", a declarat el. O alertă către călători este lansată "numai atunci când există motive care sunt mai mult decât o simplă speculaţie", a adăugat acesta.
O parte a informaţiilor care au alarmat Europa provin, potrivit săptămânalului german Der Spiegel, de la un cetăţean german de origine pakistaneză, Ahmad Siddiqui, deţinut la baza americană Bagram, în Afganistan, care a făcut declaraţii despre planuri de atentate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu